Experiența
Unirea
36 de ani de Viață la Unirea

Pe 30 august, Unirea Hotel & SPA a împlinit 47 de ani de la înființare. Mulți ne cunoașteți ca fiind un brand ieșean de succes, în schimb, prea puțini cunosc oamenii care stau în spatele hotelului emblemă al Moldovei.  Începem astăzi, în cadrul campaniei #ViațaLaUnirea, prezentarea unor portrete de angajați.

Prima pe listă este doamna Marinica Năsoi, bucătar la mic dejun, pe care am rugat-o  să ne povestească câte ceva despre #ViațaLaUnirea.

Doamna Marinica pare a fi croită exact după tipologia așteptată a bucătarului perfect – cel care nu se plictisește de experimentat noi rețete. Așa cum probabil mulți ne așteptăm, bucătarul nu vine la job, ci în universul în care se simte cel mai bine. Exact așa este și doamna Marinica, care își petrece toată ziua în bucătărie – spațiul care îi aparține și unde poate face ceea ce știe mai bine. Iar gătitul îl face fără îndoială din pură pasiune, insuflată încă din copilărie. Mama sa a fost tot bucătăreasă și acum, la 83 de ani, încă mai prepară bucate alese.

Pentru doamna Marinica, Viața la Unirea a început în 1980 și, de-a lungul anilor, a avut o frumoasă ascendență profesională. De 12 ani este bucătar la mic dejun și consideră hotelul ca „o a doua casă”. A avut ocazia să învețe multe generații secretele bucătăriei și este mereu alături de colegii săi.

De-a lungul anilor, a avut parte de numeroase provocări. Una dintre ele este comunicarea cu oaspeții străini. Deoarece face live cooking la micul dejun și clienții vin să-i spună direct ce preparate doresc, doamna Marinica a învățat și puțină engleză pentru a se descurca.

Atunci când nu se află în bucătărie, doamna Marinica urmărește emisiuni culinare. Chiar și după 36 de ani de Unirea, spune cu modestie că încă mai are de învățat și că vrea să găsească mereu idei noi. Priceperea ei este recunoscută deseori de către clienții mulțumiți: „Cea mai mare bucurie este atunci când clienții vin și-mi mulțumesc personal pentru că mâncarea a fost foarte bună”, mărturisește doamna cu emoție.

Pentru noi, longevitatea doamnei Marinica în echipa Unirea Hotel & SPA reprezintă o confirmare că ceea ce am construit la Unirea în 47 de ani a avut un impact pozitiv.

În numele echipei hotelului și al tuturor celor care i-au savurat bucatele, îi mulțumim!