Experiența
Unirea
17 iunie 2017 - The Color Run

O echipă care s-a obișnuit să fie la înălțimea așteptărilor!

Începutul verii ne-a colorat în cele mai frumoase nuanțe de fericire și exaltare. În 17 iunie 2017 am dat curs provocării de a ne simți copii pentru încă o zi și am pășit într-o lume care ne-a inspirat să transformăm visurile în realitate exact așa cum ne-au promis cei de la The Color Run.

Cursa magică de 5 km are în spate o motivație mai puternică decât joaca sau mișcarea, susține un program de educație non-formală la care noi ne-am adus contribuția și pentru asta suntem mândri.

„Ceea ce credem cu adevărat se reflectă în ceea ce facem.” Ne unim forțele să oferim ceva înapoi comunității din care facem parte și facem lucruri bune și frumoase de fiecare dată când suntem împreună! Fiecare „mâine” ne oferă provocări noi, ne susținem necondiționat și ne motivăm reciproc. Oameni frumoși, profesioniști, obișnuiți să lucreze într-un mediu relaxat dar cu mare responsabilitate pentru serviciile oferite oaspeților noștri, conștientizăm în fiecare zi petrecută împreună că bogăția noastră vine sub formă de prietenie, creativitate, inovație, relații trainice, entuziasm, multă energie pozitivă și nu spunem niciodată „nu distracției împreună”!

Ne place ceea ce facem, suntem pasionați de munca noastră și nu ratăm nicio ocazie să o demonstrăm. Acesta este rezultatul sincronizării noastre, oglindirea emoțiilor noastre și tributul unei echipe unite care țintește dincolo de performanța individuală.

Mulțumim tuturor pentru entuziasm și dăruirea zilnică!